De mici suntem încurajați de către părinți, medici, învățători să ne stabilim niște tabieturi de îngrijire a corpului. Iată câteva dintre ele: să facem baie zilnic, să ne spălăm de două ori pe zi pe dinți, să ne spălăm pe mâini etc. Toate acestea ne intră în obișnuință și devin în scurt timp rutină. Si atunci când ne rănim, știm cum să ne dezinfectăm și să ne bandajăm rana ca să treacă mai repede.
Altfel stau lucrurile cu igiena emoțională. Cine și cum ne învață să ne îngrijim emoțiile care să ne asigure și o sănătate mentală? Se pare că nimeni. Pentru a ne îngriji corpul consumăm minimum o oră pe zi, dar pentru a ne îngriji emoțiile cât timp consumăm? Se pare că deloc sau foarte puțin. Deși este cunoscut faptul că suferim mult mai des de afecțiuni psihologice decît de cele fizice, nu le acordăm importanță. Deși știm că respingerea, singurătatea sau abandonul lasă urme adânci în conștiința și în sufletele oamenilor, știm că sunt tehnici terapeutice de tratare a acestor stări, nu avem obișnuința de a ne folosi de ele. Și pentru că nu o facem sau nu o facem la timp, aceste afecțiuni ne influențează uneori în mod dramatic viața.
