Încearcă să te eliberezi de anxietate

blog-1

E clar că majoritatea dintre noi avem mai multe griji decât putem duce, uneori suntem copleșiți de mai multe emoții decât putem suporta, de prea multe gânduri care efectiv nu ne lasă să dormim noaptea, să funcționăm eficient, să luăm decizii corecte. Toate acestea vor duce inevitabil la o stare de anxietate. Aceasta se manifestă prin neliniște, teamă, așteptare că se va întâmpla ceva rău, ne dă palpitatii, ne destabilizează respirația. Cel mai grav e că această stare are tendința de a se amplifica și de a se declanșa de la cel mai mic stres. Și  mai grav este că în următoarea etapă se ajunge la stări de panică, iar acestea sunt mult mai greu de controlat.

Continuă să citești Încearcă să te eliberezi de anxietate

Învățăm despre toate, dar nu învățăm suficient despre noi

20160416_143222

Oamenii totuși învață greu și uită ușor. Cel mai ușor uită despre ei, altfel memorează multe lucruri, majoritatea inutile. Așa am fost învățați acasă și la școală. Să învățăm pe de rost poezii, teorii, formule. Să ținem minte dacă cineva ne face un rău sau ne supără, să ținem bine minte că atunci când vine momentul, să ne răzbunăm,” să simtă și el durerea pe care am simțit-o eu”.  Am fost învățați de asemenea să analizăm aceleași poezii, texte, teorii, dar nimeni nu ne-a învățat să ne analizăm comportamentul, să înțelegem de ce acționăm într-un fel sau altul, să ne analizăm reacțiile. Așa am învățat despre toate, dar nu despre noi. Tot așa ținem minte despre toate, dar nu despre noi. Unor oameni le este frică să afle ceva despre ei, ruptura între „eu-l” exterior și „eu-l” interior este atât de mare încât li se pare că nu vor acoperi niciodată această distanță, acest abis. Și de multe ori abandonează subiectul ( ca temă, dar și ca persoană).

Continuă să citești Învățăm despre toate, dar nu învățăm suficient despre noi

La mulți ani!

img_8533
Asteptăm să vină Anul Nou pentru că așteptăm înnoiri, schimbări, ceva altfel, ceva mai bun și mai frumos. Asteptăm un flux nou de energie și putere, vrem mișcare, progres, dinamică. Așa să fie, să evoluăm și să fim creativi, să iubim, să râdem, să fim fericiți. Iar în spatele a tot ce trăim, să păstrăm acel sentiment inconfundabil de pace interioară, de liniște și bucurie a prezentului.
 
Să fim recunoscători pentru ce avem acum și pentru acei pe care îi avem lângă noi acum. E tot ce există cu adevarat și tot ce contează. Pentru a fi fericiți tot anul, nu trebuie decât să fim prezenți în fiecare moment al anului, să trăim azi, acum, intens, constient.
 
La mulți ani!

Încearcă să…

1246037226-dibujo4

Încearcă să nu opui rezistență emoțiilor și reacțiilor negative care îți apar, practicând dizolvarea acestora, imaginându-ți că ești transparent. Să presupunem că ești într-un loc public și cineva te deranjează cu un zgomot neplăcut sau auzi o sirenă care nu se mai oprește și simți cum începe să crească iritarea în interiorul tău. Are iritarea vreun scop? Nu are. Tu ai creat-o? Nu, mintea ta a creat-o, a fost o reacție inconștientă, un reflex.

Continuă să citești Încearcă să…

Moș Crăciun există pentru cei care cred în el

agrafa

În ajunul sărbătorilor de iarnă ne pregătim să facem cadouri… și să primim cadouri. Este unul din momentele plăcute din viață, atunci când dăruim și atunci când ni se dăruiește ceva. Și haideți să fim sinceri, primim multe daruri. Viața este primul și cel mai important dar. Putem să spunem că nu l-am cerut, că nu a fost alegerea noastră, totuși nu am evoluat intr-atât încât să-l putem refuza. Și nici nu ar fi frumos. Până la urmă, chiar dacă nu ne place un cadou, îl acceptăm. Dar poate că problema nu este în cadou, ci în modul în care îl percepem.

Continuă să citești Moș Crăciun există pentru cei care cred în el

Încearcă să…

morning

Să ne facem viața mai ușoară și mai plăcută depinde unerori de lucruri foarte simple, necostisitoare, care implică puțină energie din partea noastră. Uneori acest „mai bine” este format din lucruri atât de banale, încât nu le luăm în seama tocmai pentru că sunt lucruri mici și nu credem în eficiența lor. Ne înșelam însă când credem așa, fără să le încercăm măcar.

De exemplu, încearcă să te trezești dimineața cu o oră mai devreme decât obișnuiești. Dacă te întrebi ce vei câștiga din asta, poți să navighezi prin internet și să citești experiențele oamenilor care au folosit această metodă practică, centrată pe rezultate, care le-a ameliorat viața în toate domeniile, cu o viteză inimaginabilă. Începutul unei zile poate fi echivalentă începutului unei vieți, păstrând proporițiile. Deci, modul în care te trezești, prezența sau absența unor obiceiuri matinale, îți va influența mult viața, în toate aspectele ei.

Continuă să citești Încearcă să…

Cum să-ți găsești calmul și liniștea interioară

img_20160626_1644437

În acest sfârsit de an ne regăsim majoritatea epuizați, neliniștiți, uneori pur și simplu depașiți de situații. Avem nevoie de liniște! Dar unde se află această liniște și de ce îi opunem rezistență atunci când este gata să se instaleze în interiorul nostru? Și dacă reușim totuși să ne calmăm, cum să facem ca această stare de liniște să devină una naturală în sufletul și în corpul nostru?

Continuă să citești Cum să-ți găsești calmul și liniștea interioară