Câteva idei motivaționale pentru mai multă mișcare

sha_4147-2

Toți suntem conștienți că viață înseamnă mișcare. Când ne întreabă cineva „Ce faci?” , deseori răspundem „Alerg”. Și este adevărat. Chiar și atunci când stăm, alergăm, mintea noastră „aleargă” undeva, se agită, uneori se enervează. Și pentru că mereu ne grăbim, avem senzația că alergăm. Bineînțeles că facem și mișcare fizică, dar nu suficientă, nu întotdeauna acea mișcare care aduce sănătate și stare de bine. M-am gândit să scriu aici ce mă motivează pe mine să fac sport și yoga.

Primul lucru, cel mai important pentru mine, este următorul – mie nu-mi plac spitalele și mi-e tare groază să merg la medici cu probleme de sănătate. Foarte tare nu-mi place asta. Îmi place să fiu sănătoasă, cât de banal ar suna. Atunci mi-am spus că de sănătatea mea sunt responsabilă doar eu, nu terapeutul, gastrologul sau, și mai puțin, chirurgul. Dacă sănătate înseamnă sport, sport să fie.

Apoi a apărut interesul pentru yoga, care abordează sănătatea fizică, dar și cea psiho-emoțională, iar acestea sunt legate între ele. Exercițiile din yoga au fost elaborate pe parcursul a 5000 de ani cu scopul de a menține corpul uman în stare de echilibru, pentru a-l face rezistent la boli, pentru a-i întări sistemul muscular, osos și imunitar. Yoga este o filosofie a unei vieți sănătoase la toate cele trei nivele: mental, fizic și emoțional.

Alt motiv pentru care aleg să fac și sport, dar și yoga, este că ambele îmi dau o stare de bine atât în timpul practicii, cât și după. Mă simt energizată și plină de forță. Am satisfacție de la gândul că am făcut ceva pentru corpul meu, că am grijă de el, iar el îmi este recunoscător.

sha_4154-2

Ora de sport este ora mea. Este timpul pe care mi-l dedic mie și mi se pare foarte important ca orice om să-și facă acest timp pentru sine. Nu este un act egoist, ci dimpotrivă, cu cât ești mai sănătos și mai bine dispus, cu atât vei fi mai plăcut celor din jur.

sha_4110-2

Sportul pentru mine este și distracție. Există așa o varietate de clase astăzi, încât este imposibil să nu găsești ceva pe placul tău. Mie îmi place  să alternez, cycling, pilates, fly yoga sau zumba. Aleg în funcție de dispoziție sau necesitate. Mereu apar activități noi și interesante, iar echipa de antrenori de la Aqua Terra este tare frumoasă și profesionistă, te ajută să alegi ce este mai potrivit nevoilor tale.

sha_4077-2

Mă motivează să știu că datorită sportului îmi pot păstra greutatea, pot purta modelele de haine care îmi plac. La fel, pot mânca un desert sau o pizza, pentru că a doua zi voi arde caloriile care sunt în plus.

Vă recomand să faceți sport  și în mod special vă recomand fly yoga la Aqua Terra.

sha_4140-2

sha_4145-2

sha_4121-2

banner

Un comentariu la „Câteva idei motivaționale pentru mai multă mișcare”

  1. Citesc cu mare interes de fiecare data cind postati vre-un articol. Imi place foarte mult cum va exprimati si indemnurile pe care le oferiti. Demult ma intereseaza acest capitol yoga dar nustiu cu ce sa incep, va rog daca puteti sa ma indrumati…
    Multumesc pentru tot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *