Încearcă să te eliberezi de anxietate

blog-1

E clar că majoritatea dintre noi avem mai multe griji decât putem duce, uneori suntem copleșiți de mai multe emoții decât putem suporta, de prea multe gânduri care efectiv nu ne lasă să dormim noaptea, să funcționăm eficient, să luăm decizii corecte. Toate acestea vor duce inevitabil la o stare de anxietate. Aceasta se manifestă prin neliniște, teamă, așteptare că se va întâmpla ceva rău, ne dă palpitatii, ne destabilizează respirația. Cel mai grav e că această stare are tendința de a se amplifica și de a se declanșa de la cel mai mic stres. Și  mai grav este că în următoarea etapă se ajunge la stări de panică, iar acestea sunt mult mai greu de controlat.

Cum să depășești anxietatea? Primul și cel mai important lucru ar fi să te separi de ea. Adică s-o vezi ca pe o entitate separată de tine. E ca și cum ai pune un obiect care te interesează în fața ta și ai începe să-l studiezi. Mai întâi trebuie să vezi ce formă, ce culoare, ce consistență are. Fă același lucru cu anxietatea ( o poți face cu orice altă stare care te deranjează). Apoi modifică ceea ce vezi cu ajutorul imaginației. Dacă starea ta are o formă ascuțită, culoarea neagră și este lipicioasă, începe s-o transformi până devine rotundă, albă și caldă sau oricum altfel îți place. Important este să nu te oprești până nu ai o imagine transformată a stării. Te vei simți imediat mai bine.

Dacă nu reușești să faci asta, gândește-te ce faci de fapt ca să diminuezi această stare sau să te eliberezi de ea. În cazul în care constați că nu faci nimic, dar te lași pur și simplu dominat de ea, este un semn de alarmă. Poți să faci niște lucruri foarte utile și să te ajuți. Urmărește-ți gândurile și identifică-le pe acelea care declanșează anxietatea, schimbă-le cu gânduri alternative. De exemplu dacă te trezești cu gândul „Am prea multe de facut, nu voi reuși nimic!”, înlocuiește-l cu „O să fac toate lucrurile pe rând, maxim cât pot face și mă voi mulțumi cu asta. Este perfect atât cât reușesc!”. Apoi „scanează-ți” corpul și identifică locurile tensionate. Relaxează fiecare parte a corpului unde simți tensiune, urmărește respirația și nu te sustrage de la acest proces măcar 2-3 minute, astfel respirația se va calma, fă câteva exerciții fizice, ieși la o plimbare scurtă sau fă sport, yoga, dans. Fă în fiecare dimineață aceleași lucruri, în ordinea de mai sus și vei simți cum anxietatea se diminuează, iar în timp va dispărea de tot.

Deci, ar fi următorii pași : separarea, urmărirea și modificarea gândurilor, urmărirea și modificarea respirației, scanarea și detensionarea corpului. Fă-ți un ritual din acestea, disciplinează-te pentru a dedica măcar cinci-zece minute pe zi acestor exerciții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *