– Cum iubesc oamenii pe planeta ta? – l-a întrebat Micul Prinț pe aviator.
– Hmm… Oamenii încearcă prin diferite modalități să-și exprime dragostea – o vorbesc, o scriu, o cântă, o dansează, o pictează. Suntem înconjurați mereu de aceste exprimări, ne uităm la filme de dragoste, citim cărți despre dragoste, ascultăm cântece și povești de dragoste, urmărim cuplurile care se iubesc.
Continuă să citești Despre dragoste. Dialog imaginar între aviator și Micul Prinț
Încearcă să-ți redobândești încrederea în tine. O pierdem cel mai des în copilărie, atunci când suntem criticați prea des și în subconștientul nostru se instalează vocea părinților sau a profesorilor despre cât de rău facem unele lucruri, despre cât de neîndemânatici sau neputincioși suntem. Unii oameni, cu un psihic mai puternic, se ambiționează și demonstrează contrariul. Alții însă, sunt pur și simplu “îngenuncheați psihic” de aceste afirmații, pe care nici nu le conștientizează devenind adulți. Doar constată că au o viață nefericită, nu le merge nimic cum trebuie, se învinovățesc pentru toate rateurile.
Întrebarea care stă la baza conștiinței umane, la baza personalității, la baza autodefinirii noastre ca personalitate. Este întrebarea de bază, de fundament, formulată de marele poet și dramaturg englez, dar și un profund cunoscător al naturii umane, William Shakespeare. Dacă pătrundem sensul acestei întrebări, pătrundem adânc în cunoașterea sensului vieții. „A fi” înseamnă a trăi, a alege în favoarea vieții. „A fi” reprezintă existență, respirație, mișcare, acțiune, afirmația propriei prezențe pe pământ. „A nu fi” înseamnă alegere în favoarea morții, a inexistenței, a inacțiunii, a alegerii de a nu te afirma.
Încearcă să vezi perfecțiunea în toate. A vedea perfecțiunea este o abordare diferită acelei de a tinde să fii perfect sau să faci lucrurile perfect. Este capacitatea minții de a accepta realitatea fără a o judeca, de a privi lucrurile dintr-un alt unghi, unul pozitiv.
Ne grăbim mereu, avem prea multe lucruri de făcut și nu le reușim niciodată pe toate. Suntem stresați, nervoși, irascibili, pentru că VREM să le reușim pe toate, dar cu cât facem mai multe, parcă în loc să scadă, sarcinile se adună. Se întâmplă pentru că trăim iluzia propriei importanțe și iluzia că dacă ne vom opri, vom pierde ceva, vom întârzia undeva, însăși viața se va opri odată cu noi. Nu se va opri, garantat. Ce se va întâmpla însă, e că în această goană s-ar putea să ne pierdem, să uităm totalmente de noi și să înlocuim calitatea vieții cu cantitatea sarcinilor necesare de îndeplinit. Fără îndoială o viață activă și plină de evenimente este palpitantă, interesantă. Doar că uneori încetăm să fim noi acei care își planifică și controlează activitățile și evenimentele. La un moment dat acestea încep să ne controleze pe noi și devine o problemă să încetinim ritmul, devine o problemă să ne regăsim în tumultul vieții.
Continuă să citești Schimbă ritmul, găsește-ți liniștea
Nu știu dacă realizăm din plin cât suntem de ancorați în obișnuințele noastre, cât de mult depindem de ele și cum încet, încet acestea ne înfășoară ca o pânză de păianjen pe care nu o mai putem rupe. Facem o mulțime de lucruri în mod repetat fără să ne dăm seama, iar la un moment dat pur și simplu uităm că mai există și alte lucruri care se pot face, alte locuri care se pot vedea, alte emoții care se pot trăi. Apoi spunem că viața devine o rutină, că este neinteresantă, plictisitoare etc. Așa să fie?
Continuă să citești Schimbă-ți obiceiurile, schimbă-ți viața
Viața noastră are o anumită durată, iar noi ne deosebim unii de alții și prin felul în care ne consumăm viața, cum folosim timpul pe care îl avem la dispoziție. Și risipim enorm de mult din acest timp pentru că uităm că este limitat și ne pare că vom trăi veșnic. Amânăm să facem ce ne place în favoarea lucrurilor neimportante, ne spunem că avem timp destul. Petrecem ore în șir comunicând cu oameni care nu ne plac și nici nu ne dăm seama că asta înseamnă timp pierdut.
