Ne grăbim mereu, avem prea multe lucruri de făcut și nu le reușim niciodată pe toate. Suntem stresați, nervoși, irascibili, pentru că VREM să le reușim pe toate, dar cu cât facem mai multe, parcă în loc să scadă, sarcinile se adună. Se întâmplă pentru că trăim iluzia propriei importanțe și iluzia că dacă ne vom opri, vom pierde ceva, vom întârzia undeva, însăși viața se va opri odată cu noi. Nu se va opri, garantat. Ce se va întâmpla însă, e că în această goană s-ar putea să ne pierdem, să uităm totalmente de noi și să înlocuim calitatea vieții cu cantitatea sarcinilor necesare de îndeplinit. Fără îndoială o viață activă și plină de evenimente este palpitantă, interesantă. Doar că uneori încetăm să fim noi acei care își planifică și controlează activitățile și evenimentele. La un moment dat acestea încep să ne controleze pe noi și devine o problemă să încetinim ritmul, devine o problemă să ne regăsim în tumultul vieții.
Unii aleargă până la 30-40 de ani, fără pauze, apoi ( deseori opriți de o boală, de un necaz), se întreabă “unde alerg eu de fapt? care este sensul acestei goane? dar unde sunt eu în toată istoria asta?” Și realizăm că am pierdut ceva, că am gonit cu așa o viteză în mașina vieții încât a fost imposibil să mai vedem și peisajul, nu am avut timp să ne uităm în stânga, în dreapta, să oprim, să ieșim din mașină și să admirăm lumea, natura, să ne bucurăm de viață pur și simplu. Începem să realizăm că acest ritm nu este unul natural, ci unul artificial, creat de creierul nostru, pe care avem grijă să-l ocupăm non-stop – dacă nu muncim, ieșim cu prietenii, în momentul în care închidem televizorul, deschidem calculatorul sau luăm smartphone-ul sau punem muzică sau le facem pe toate odată.
Facem orice, numai să nu lăsăm un pic de liniște să pătrundă în viața noastră. Acea liniște care este o resursă naturală de revitalizare pentru corp, minte și suflet. Acea liniște care aduce idei, revelații, care permite intuiției să-și spună cuvântul. Acea liniște sufletească mult dorită, pe care ne-o urăm unii altora la zilele de naștere, este mereu prezentă, este lângă noi, în noi. Dar facem atât de mult zgomot, încât nu o mai putem auzi. Unii oameni și atunci când tac, gândesc atât de zgomotos, încât te deranjează să stai lângă ei.
La unul din trainingurile la care am participat în urmă cu 8-9 ani și la care se discuta despre importanța pauzelor mentale, am primit niște afirmații despre liniște, împrumutate de la budiști. M-aș bucura să ajute cât mai mulți oameni, așa cum m-au ajutat pe mine. Nu trebuie decât să ne oprim puțin și să spunem în gând:
Eu sunt liniștea
Liniștea mă înconjoară
Liniștea mă acoperă
Liniștea mă susține
În liniște sunt în siguranță
Liniștea este în mine
Această liniște este a mea
Totul este bine.