Despre dragoste. Dialog imaginar între aviator și Micul Prinț

fotoroom-2553

– Cum iubesc oamenii pe planeta ta? – l-a întrebat Micul Prinț pe aviator.

– Hmm… Oamenii încearcă prin diferite modalități să-și exprime dragostea – o vorbesc, o scriu, o cântă, o dansează, o pictează. Suntem înconjurați mereu de aceste exprimări, ne uităm la filme de dragoste, citim cărți despre dragoste, ascultăm cântece și povești de dragoste, urmărim cuplurile care se iubesc.

– Așa cunoașteți voi dragostea?

Micul-Print

– Nu, asta nu ne apropie practic deloc de cunoașterea acestui sentiment până nu îl trăim, până dragostea nu vine în viața noastră. Se întâmplă să credem că am cunoscut sentimentul, poate chiar nu o singură dată, ne îndrăgostim de mai multe ori. Le povestim și altora cum este, ce simțim, fluturi în stomac etc. E frumos, plăcut, interesant, dar e atât de departe de sentimentul adevărat cât este planeta ta de a mea. Atunci când nimerești în dragoste sau ea în tine (are loc concomitent – tu în ea și ea în tine, la fel cum am nimerit eu în planeta ta, iar ea în mine), brusc realizezi că nu mai poți să spui nimic, n-o mai poți descrie, nu-ți ajung cuvintele.

– Adică nimeni nu poate afla ce înseamnă dragostea? – Micul Prinț și-a ridicat sus sprâncenele mici.

"The Little Prince", presented by Harmony Theatre Company and School at Rarig Proscenium. Photo: Dave Stagner.

– Poți să încerci s-o descrii, câți nu au facut-o! Chiar eu fac asta acum. Dar te simți neputincios, ca și atunci când încerci să-i descrii cuiva care nu a fost niciodată la mare, cum este marea. Sau ca și cum aș încerca să te descriu pe tine și ce faci tu aici. Dar oricât de frumoasă ar fi descrierea mea, nu are cum să-l facă pe acel care ascultă  să simtă ce am simțit eu când am intrat în mare sau când te-am cunoscut pe tine.

Micul Prinț îl privi îngândurat pe aviator.

– Oricum, aceste tentative de a transmite cea mai puternică emoție de care este capabil un om, nu vor înceta niciodată. Și nici nu trebuie, altfel lumea de pe planeta noastră ar dispărea. Altfel nu ar supraviețui acei care nu au intrat în dragoste real, dar o pot face virtual, prin alții, prin artiști și prin creațiile lor în primul rând,  acei care sunt în drum spre dragoste.

– În drum spre dragoste? Cum este acest drum?

– Acest drum e o mare ciudățenie, este atât de greu și anevoios încât pare imposibil de a fi parcurs și într-o singură clipă nu mai rămâne din el decât o amintire efemeră, ca un vis pal, ca un ecou dintr-o altă viață. Asta e puterea dragostei sau magia dragostei ( și la noi există magii) – ea șterge tot ce a fost rău în trecut, tratează toate rănile, umple toate golurile, fiecare găurică din sufletul tău găurit, oricât de mică. Te ridică deasupra tuturor grijilor, fricilor, îndoielilor. Te face să te abandonezi total,  să devii una cu ea. Te duce acolo unde nu este nici timp, nici spațiu, acolo te spală, te curăță și te aduce înapoi altfel de cum ai fost. Acum ești trecut prin canalele dragostei, după ce ai trecut, în altă viață deja, prin chinurile creșterii. Și când revii și deschizi ochii, știi… tot, ai văzut tot, toate țările, ai citit toate cărțile, ai întâlnit toți oamenii, te-ai întâlnit pe tine și ai ajuns acasă, pe planeta ta.

– E  atât de… amețitor…

– Această stare nu durează la nesfârșit, dragostea însă rămâne, așa cum îți rămâne tenul pielii cu care te naști. Poți să-i verifici prezența, urmărind un peisaj uimitor de frumos undeva în dreapta ta, apoi întorcând capul și văzându-ți dragostea, înțelegi că în stânga ta e ceva mult mai frumos. Poți să-i verifici prezența noaptea, dacă mai ești supărat pe somn pentru că te desparte de dragostea ta. Știi pur și simplu că este, pentru că tu esti în ea și ea este în tine.

lp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *