Nu lăsa depresia să te domine

Primesc multe mesaje pe blog ale unor cititori care acuză stări depresive, parcă mai multe ca oricând. Însă în multe dintre aceste mesaje depresia este confundată cu altceva. De aceea, voi răspunde printr-un text dedicat acestei teme, care sper să vă fie util.

Această afecțiune se pare că se răspândește ca focul în zilele noastre și aduce cu sine multă nefericire. Cuvântul „depresie” a intrat în vocabularul nostru și îl folosim uneori mai des decât e cazul. Deja timpul de afară nu mai este pur și simplu urât ci avem „timp depresiv”, starea lucrurilor nu mai e rea, ci „depresivă”, nu avem perioade grele în viață ci „perioade depresive” etc. Nu zic că lucrurile nu trebuie numite pe nume, așa cum sunt, dar uneori parcă intenționat vrem să dăm o nuanță cât mai întunecată și cumva fără speranță unor realități care au dreptul și ele la viață. La fel cum timpul nu poate fi întotdeauna frumos, nici în viață nu pot fi toate perioadele de culoare roz. Și atunci când ceva nu ne reușește, ceva nu e așa cum ne dorim, când intâlnim rezistență din partea cuiva sau a ceva, imediat ne simțim neputincioși, dăm înapoi, căutăm un colț unde să ne ascundem și să declarăm de acolo că suntem în depresie.

Asta o facem uneori pentru a ne scoate responsabilitatea de pe umeri, dar nu toți suntem conștienți de acest lucru. De aceea, când vine depresia, ne găsește nepregătiți, dezarmați, cu moralul la pământ. Eu asociez depresia cu o doamnă  vicleană, care stă mereu la pândă să te prindă cât mai slab, mai afectat, mai sensibil. Cum a văzut că ți-au scăzut puterile, ea își face apariția și te împinge de la masa ta, se instalează pe locul cel mai comod și începe să acapareze tot mai mult spațiu. Dacă o lași, și dacă o mai și curtezi, îi dai să mănânce, o asculți ce-ți spune, curând se va simți ea stăpână în casa ta și va decide dacă ieși din casă sau nu, dacă poți să inviți pe cineva la tine sau nu, dacă să mănânci și tu sau nu. Această doamnă este extrem de geloasă și te vrea doar pentru ea. Dacă încerci să te îndepărtezi de ea, devine agresivă, te apucă de mânecă și te trage înapoi. Deci, întrebarea în acest caz este „Cine e stăpânul?”. O mare problemă, în cazul depresiilor și nu doar, este că omul crede că el „este, se află” în depresie. Însă nu este deloc așa. Depresia este cea care vine la el. Ea poate da năvală în casa omului sau poate păși cu pași de pisică, pe neobservate, se poate furișa, se poate camufla ca să intre mai ușor. Oricare ar fi metodele ei și oricât de rea ar fi, trebuie să ținem bine minte că a intrat pe o ușă și pe aceeași ușă poate ieși. Noi însă uităm să fim stăpâni în propria casă, stăpâni pe situație, stăpâni pe noi înșine. Este primul lucru, cel mai important pe care trebuie să-l știm – depresia nu  poate pune stăpânire pe noi decât dacă noi o lăsăm, dacă ajungem să capitulăm în fața ei.

Depresia este o stare grea, care are tendința de a progresa. Îți dispare pofta de a face ceva, pofta de mâncare, pofta de viață, nu vrei să vezi și să auzi pe nimeni, încetezi să mai simți și să mai gândești limpede, nu trăiești, doar funcționezi, ca un robot. Este o mlaștină și trebuie să te grăbești să ieși din ea, altfel cu cât stai mai mult, cu atât te înghite mai tare și devine tot mai greu să scapi de acolo. Și dacă real cineva ar nimeri într-o mlaștină, ce credeți că ar face? Ar striga cât îl ține gura după ajutor. Și același lucru trebuie făcut în cazul unei depresii. Nu așteptați să vă scufundați, să ajungeți la tratamente medicamentoase sau la soluții drastice, căutați ajutor. Chiar dacă e greu, chiar dacă nu toate ușile se deschid de la bun început, căutați până găsiți, este foarte important. Și mai e ceva, când ați constatat că ați fost vizitat de această „doamnă vicleană”, amintiți-vă de lista de consecințe la care va duce acceptarea ei în spațiul dumneavoastră. Apoi amintiți-vă cine e stăpânul și poftiți-o afară.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *