De câte ori abordez acest subiect, am senzația că mă scufund undeva foarte adânc și acolo, în adâncime, continui să sap ca să ajung la un izvor cu apă curată. Se întâmplă la fel, fie că vorbesc despre iertare la seminar, fie că atingem tema iertării cu un client, în lucrul individual. Este un moment de răscruce și știu că cine reușește să-și deschidă inima pentru iertare totală, va fi total vindecat. Dacă reușim să ajungem la acel izvor, apa lui va spăla tot noroiul care s-a adunat pe parcursul întregii vieți. Cred că e cel mai dificil lucru de realizat într-o terapie, dar și în viață în general. De ce ne este atât de greu să iertăm? Pentru că ne simțim nedreptățiți și dezvoltăm acea conștiință de victimă, cineva a procedat incorect față de noi și poartă responsabilitate că viața noastră nu este liniștită și fericită.
Dar pe cine ne supărăm dacă nu ne naștem în țara care trebuie, în familia care trebuie, cu aspectul fizic care trebuie? Cui îi spunem “n-o să te iert niciodată pentru ce mi-ai făcut”? Nu avem pe cine învinui, deci fie acceptăm că există o logică, o structură, un plan divin, din care facem și noi parte, dar care nu ne este dat sa-l cunoaștem până la capăt, fie nu acceptăm și începem să căutăm vinovații.
Primul pas spre iertare este conștientizarea faptului că nici noi, nici alți oameni, n-am creat această lume, ea a fost creată de o putere supremă, cu o anumită intenție.
Al doilea pas este conștientizarea faptului că tocmai de asta am fost creați “dupa chipul și asemănarea Lui”, ca să fim și noi creatori, adică să ne creăm propria viață, să fim resposabili de ea și prin tot ceea ce facem să ne aproapiem cât mai mult de El.
E de la sine înțeles că un om care nu crede decât în lumea materială și e fixat doar pe realitate (așa cum o vede el!), nu va putea să parcurgă acești doi pași. Cei care însă cred că noi suntem suflete venite pe pământ să trăim o experiență umană, vor învăța mult mai ușor să ierte. Iar cei care vor ști că orice situație sau oamenii din viața lor, sunt pentru a-i învăța ceva și îi vor percepe ca pe niște lecții și ca pe niște învățători, aceia nu vor trebui niciodată să ierte, pentru că nici nu se vor simți supărați. O idee foarte greu de digerat într-o societate în care ne-am obișnuit să ne găsim scuze la tot pasul, să dăm vina pe alții pentru ce nu merge bine în viața noastră, să cultivăm asiduu o mentalitate de victimă.
Se spune că Dumnezeu a creat ființe perfecte și o lume perfectă, dar noi nu mai putem să vedem acest lucru pentru că între realitate și ceea ce vedem se interpune gândul. Deci tot ceea ce suntem, tot ceea ce se întâmplă în viața noastră, reprezintă o consecință a gândurilor noastre. Pentru a putea ierta pe cineva, trebuie sa-ți schimbi gândurile despre acel cineva sau să încetezi să-l judeci. Atâta timp cât vei gândi rău despre cineva, îi vei influența comportamentul, pentru că el va tinde să corespundă percepției tale despre cum este el. Pentru a înceta să judecăm oamenii, trebuie să ne redobândim inocența – starea în care nu punem etichete, nu suntem obsedați de câștigul personal, nu încercăm să fim altcineva. Un copil își iartă ușor părintele care l-a certat, pentru că nu are încă o imagine despre acel părinte, supărarea lui nu se poate agăța de nici o judecată, judecățile nu s-au format încă. A fi matur însă, înseamnă să poți să faci acest lucru conștient și să poți să ierți conștient.
Și totuși, cu cât mai mult vom încerca să “gândim” subiectul iertării, cu atât îi vom da dreptate lui Einstein, că “O problemă nu poate fi rezolvată la nivelul gândirii care a generat-o”. Intelectul deseori ne încurcă, nu ne ajută să rezolvăm o problemă. De aceea trebuie doar să conștientizăm problema, apoi să începem să ne purificăm gândirea care a atras-o, printr-un proces de căință și iertare, urmat de rugăciune. Asta e ceea ce poate face conștientul. Restul este treaba inconștientului, restul este credința în vindecare, restul este catharsis și eliberare.
Sunteți puternici, puteți ierta!
„Cei slabi nu pot ierta niciodată. Iertarea este atributul celor puternici.” – Mahatma Gandhi
