Ce le face pe femei nefericite?

Un motiv este acela că uită de sine și se dedică foarte mult altora. Asta este o necesitate a femeii de fapt: de a se implica, de a ajuta, de a se simți utilă, dar se întâmplă să uite până unde trebuie să fie utilă ea și că trebuie să permită și altuia să aibă grijă de ea, să fie pusă în valoare de partener sau copii, de familie. Uneori femeile uită unde sunt limitele, fac prea multe pentru alții și uită de ele. Asta creează un disconfort interior foarte mare. Simțind un disconfort, femeia începe să caute un vinovat și atunci vinovat devine iarăși partenerul sau cei mai apropiați, atunci apar conflictele, când sunt conflicte este nefericire.

Continuă să citești Ce le face pe femei nefericite?

După Ziua Familiei, despre șabloane și prejudecăți

IMG_5197

Îmi povestea mama despre bunicul și bunica ei, cum adunau copiii și nepoții în casa lor, cum le-au salvat viețile în timpul foametei, dar și alte lucruri care ilustrau momente foarte simple, dar sănătoase și autentice de viață de familie. Mă cutremurau aceste povești, îmi dau fiori și acum, când mă gândesc la ele. Sunt sigură că atât eu, cât și alți nepoți, am rămas cu ceva bun din aceste istorii de familie. Între timp însă fiecare ne-am împrăștiat în lumea largă, trăim schimbările care au loc, ne adaptăm fiecare cum putem la modul în care a evoluat familia, într-o lume total diferită de ceea ce știam din poveștile bunicilor.‎

Atmosfera din familiile moderne este uneori greu de definit, tot mai greu de observat valorile tradiționale ale familiei, instituția familiei parcă s-a birocratizat cumva, dar a devenit și prea materială, în unele familii carierismul a omorât viața de familie în adevăratul sens al cuvântului, oamenii trebuie să câștige tot mai mulți bani, pentru a face față vieții moderne și costisitoare, cu nevoi materiale tot mai dificile, cu tentații tot mai mari, cu o concurență profesională tot mai mare și cererințe tot mai grele. Iar asta crează adevărate drame uneori, mulți se pierd în atmosfera de la muncă, iar când revin în familie nu se pot debarasa de tensiunea de la birou, nu mai au puterea să se bucure de lucrurile frumoase de acasă, deseori nici măcar nu le mai observă.‎  Nu trebuie să ne limităm la a căuta vinovați în jurul nostru pentru că ni se întâmplă asta, mai întâi trebuie să conștientizăm că modul în care ne comportăm în familie ține de noi, decizia de a lăsa la ușa casei problemele exterioare tot de noi ține, noi suntem cei care decidem cum vrem să fie atmosfera în familia noastră. Dacă în casă e tensiune, înseamnă că așa am ales noi să fie, unul a ales să își descarce supărările, altul a acceptat ca acest lucru să se întâmple și poate chiar l-a încurajat.

Nimic din lumea materială nu ar trebui să schimbe sensul real pentru care familia a fost întemeiată, ‎nu lăsați necazurile exterioare, indiferent de unde sunt ele, să vă umbrească viața de familie, nu vă descărcați în familie supărările acumulate la muncă, nu vă „abandonați” familiile în favoarea carierei și a banilor. Nici cariera si nici banii nu vă vor oferi vreodată dragostea și căldura unei familii, vă vor da poate multă putere, dar o putere exterioară, care poate vă hrănește mintea, dar vă înfometează sufletul și vă lasă fără putere interioară. 

Și societatea noastră trebuie să se modernizeze, să nu mai promoveze șabloane despre cum trebuie să arate familia, ci să permită fiecărui individ să-și definească familia așa cum o simte el și cum se regăsește mai profund în ea. Familiile noastre sunt diferite, noi suntem diferiți, viețile noastre sunt diferite și e normal să fie așa, nu preluați modele false și nu încercați să le urmați doar pentru că vi se pare că familia respectivă e perfectă. De câte ori nu ați avut surpriza să descoperiți realitatea dintr-o familie pe care o considerați perfectă, când soții s-au despărțit sau ați aflat diferite lucruri neplăcute care se petreceau la ei? Ați trăit dezamăgiri pentru că nu înțelegeați cum acea familie, pe care o considerați model, a ajuns la o astfel de situație. Dar de ce să căutați un model, de ce să vă uitați după familii „perfecte”? Nu căutați modele în exterior, trăiți doar în interiorul familiei voastre, autentic și cu pasiune.

Nu uitați că familia este acel loc intim, privat, unde sunteți apărați, unde nu sunteți judecați, unde găsiți tot timpul o vorbă bună, un zâmbet, întelegere, poate singurul loc în care sunteți acceptați necondiționat așa cum sunteți. 

%d blogeri au apreciat: