De Florii

20160416_140058

Sărbătoarea de Florii are o semnificație profundă și frumoasă în același timp – biruința vieții asupra morții, înaintarea lui Iisus spre jertfa de pe cruce și întâmpinarea Sa de către oameni cu ramuri de finic, la noi cu ramuri de salcie, de liliac, cu mâțișori. Cel mai înălțător gest cunoscut în istoria omenirii, gestul lui Iisus Hristos de a se sacrifica pe El, fiul lui Dumnezeu, pentru ca noi, oamenii simpli, să trăim și să onorăm această jertfă. Totuși, nu se întâmplă chiar așa…

Sunt mulți cei care demult au încetat să mai trăiască, am văzut prea mulți oameni care și-au pierdut interesul față de viață, oameni vii (îmi vine să pun cuvântul în ghilimele), cu ochii stinși. Nimic nu mă întristează mai tare decât să-i întâlnesc și să le văd privirea nevăzătoare. Sunt sinucigași camuflați și, de obicei, trăiesc printre oameni cu aceleași tendințe. În mod conștient sau inconștient, ei și-au spus la un moment dat „am pus cruce pe viața mea”, de parcă ar avea această putere, de parcă ar fi ei Dumnezei. Greșeala lor constă în aceea că ei cred că în viață ți se dă o șansă, una singură. Dacă ai ratat-o, înseamnă că ți-ai ratat viața. Dacă nu ți-ai ales la 18 ani profesia potrivită, gata, s-o schimbi la 40 e deja târziu. Dacă nu ai reușit să devii campion în sport, gata, ești un ratat. Dacă nu-ți răspunde partenerul cu dragoste și afecțiune, gata, vei rămâne veșnic singur și nefericit. Viața este alcătuită dintr-o multitudine de șanse care ne stau la îndămână, la fel cum suntem înconjurați de o mulțime de oameni și cu fiecare din ei am putea începe o relație de prietenie sau de dragoste, cu fiecare am putea avea o experiență diferită. Viața ne oferă o mulțime de lucruri care să ne ajute, să ne facă mai satisfăcuți, mai împliniți, mai fericiți. Nu trebuie căutate undeva în India sau Tibet, ele sunt lângă noi, doar trebuie să ne dăm jos vălul cenușiu din fața ochilor și să începem să TRĂIM.

Mai știți cum se face asta? Puteți începe prin a-l ruga pe preot să vă stropească cu apă vie peste ochi, apoi sa-i deschideți și să vedeți culorile florilor care vor umple orașul de Florii, să le simțiți mirosul, să auziți foșnetul frunzelor ce au învelit copacii cu un verde viu, să vă apropiați de oamenii care își doresc același lucru – ca viața să triumfe!

Bucurii de Florii vă doresc!

20160416_135527

 

Despre cum ne irosim viața pe nimicuri

Nu că nimicurile n-ar fi importante. Ba sunt. Nu putem sa ne gândim mereu la lucruri mărețe, nu trăim în munți sau peșteri. Trăim intr-o lume a consumatorilor și asta facem zi de zi, consumăm. Înghițim cu gura, cu ochii, cu urechile. Nu e nimic rău în asta, doar că avem hrană și informație în exces. Mult prea multă. Ne-am obișnuit cu această stare de lucruri și nu mai facem nici o selecție, pur și simplu permitem să ne invadeze viața tot felul de lucruri neimportante, de proastă calitate. „Ești ceea ce mănânci” cred că poate fi parafrazat azi ca „Ești ceea ce consumi”. Și nu este deloc ușor să opui rezistență. Dar măcar să fim conștienți că suntem niște victime ale manipulării tv,  marchetologilor, politicienilor, rețelelor de socializare etc. Măcar din când în când să ne amintim că nu trăim ca să mâncam, ci mâncăm ca să trăim, nu tot ce strălucește este aur și chiar nu avem nevoie de tot ce ni se propune.

Lucrurile care sunt de prisos trebuie scoase afară din casă, din dulap, din frigider și MAI ALES din CAP. Afară – lucruri de nimic, gânduri de nimic, oameni de nimic. Avem o viața si o putem trăi așa cum vrem noi, nu cum ne sugerează fără încetare alții. Si când zic asta, ma refer în primul rând la convingerile care ne-au fost împrumutate de alții, fie chiar și cele împrumutate cu bune intenții. O convingere de nimic este, de exemplu: „nu sunt suficient de bun/bună să fac asta”. Nu exista așa ceva. Toți oamenii sunt buni pentru a face ceva anume. Înlocuiți această convingere cu alta: „sunt foarte bun/bună la asta”. Alegeți orice activitate care vă reușește, chiar dacă vă pare minoră și începeți să credeți în ea. Și tot așa, dacă începeți sa eliminați convingerile nocive una câte una, veți descoperi că viața prinde conturul pe care i-l dați voi, nu televizorul, nu alți oameni.

10351410_10152110937376769_602966827865751931_n

Deschid o nouă poartă – Sanda.life

12973083_10209268772303480_469562047719161112_o
Într-o dimineață mi-a venit un gând: foaia albă e o poartă spre lumea de unde vin eu, iar cuvintele sunt punți ce-mi fac legătura cu această lume. Oare așa li se întâmplă tuturor celor care scriu? Nu știu. M-am gândit însă ca poate merită sa deschid această poartă (până acum doar am aruncat câte o privire timidă dincolo). Poate prin ochii mei cineva va zări ceva ce este și al lui, pentru că dincolo de poartă lumile se unesc și nu este decât un singur adevăr. Doar de partea aceasta vedem diferit. E frumos că suntem diferiți și avem ochi de diferite culori, totuși undeva suntem toți uniți. La fel ca pietrele ce au fost despicate dintr-o rocă, au forme diferite, dar aceeași consistență, fac parte din aceeași rocă. Mi-ar face plăcere să comunicăm în acest fel, să încercam să descoperim ce ne unește, ce ne face să fim diferiți, cum putem face lumea mai bună, să ne descoperim unii pe alții și să ne autodescoperim. De fapt, nici nu există altă cale de a te cunoaște decât raportându-te la alții. Iar experiența pe care o căpătăm nu este pentru a fi închisă după șapte lacăte, ci pentru a sluji altora ca reper. Poate că așa poți să fii de ajutor cuiva, undeva, poate chiar fără să știi. Nu poți schimba pe nimeni și nici nu trebuie. Ceea ce poți face, e să trăiești în așa fel încât poate cuiva să-i trezești curiozitatea și să vrea să încerce un element din experiența ta, să-l inspiri pentru o anumită acțiune sau pur și simplu să-i oferi un text scurt de citit. Desigur, tot ce voi scrie aici va reprezenta ceea ce sunt eu astăzi, adică ce simt și ce gândesc, imaginea mea despre lume. Voi aborda subiecte care mi se par interesante și actuale, dar în special ceea ce îi poate ajuta pe cititorii mei să crească interior, pentru că asta mă face să mă simt utilă, asta mă inspiră în orice activitate de care mă apuc.

Eu cred în oameni și în menirea lor de a fi fericiți. Prin acest blog, îmi propun să acumulez cât mai mulți adepți ai aceluiași crez. Câți oameni există, atâtea căi spre fericire există. Uneori e suficient doar să ne amintim și să începem să ne gândim la asta. O să am grijă să vă amintesc și să-mi amintesc și mie în acest fel.