„Complexul “smereniei exagerate” condamnă femeia la rolul de victimă.” K.P.Estes
Femeia este creată un înger, însă când i se taie aripile, ea învaţă să zboare pe mătură.
Se zice că într-un oraş trăia un Bărbat, care își dorea din suflet să devină Poet. Și-a instalat în birou o masă enormă, a acoperit-o cu o faţă de masă din catifea, a făcut o dezordine creativă pe ea şi, așezându-se comod în fotoliu, aştepta să vină inspiraţia. A aşteptat o zi …. două …. trei… Însă inspiraţia nu venea. Disperat, bărbatul a început să implore Cerurile să-i trimită o Muză.
Şi Cerurile l-au auzit.
A trecut ceva timp şi Muza s-a ivit în casa lui ca o prietenă grijulie şi gospodină pricepută. În fiecare noapte, când Bărbatul se închidea în biroul său, Muza îşi punea straiele fermecate şi, pe aripile dragostei şi a creaţiei, intra în zbor prin geamul deschis al biroului. Cu respiraţia tăiată şi admiraţie urmărea ea naşterea poeziilor şi a gloriei iubitului său, care creștea de pe o zi pe alta.
Şi atunci, Bărbatul a decis că îşi dorea să devină un Mare Poet. Şi-a examinat minuţios biroul. Masă avea, faţă de masă avea, dezordine creativă avea, Muza era mereu la spatele lui. Totuşi, ceva îi lipsea, dar ce? Vocea interioară îi şoptea că ceea ce îi lipsea era ceva foarte mic. Dar ce? Aruncînd o privire fugară pe masă, Bărbatul a observat o călimară decorativă – un cadou din partea unui admirator al talentului său. „Evrica!”, exclamă Poetul, „Călimară, cerneală, pană! Îmi lipseşte o pană! Şi de unde să o iau?”
Mult timp s-a tot zbătut Bărbatul prin birou adâncit în gânduri. Muza, nemaiputând suporta chinurile iubitului, i-a propus o pană din aripa sa. Poetul, fără să stea pe gânduri, a acceptat oferta. Apoi, în fiecare noapte, îi cerea Muzei câte o pană. Apoi – două, apoi – trei … Peste o lună încetase să mai ceară şi începu pur și simplu să smulgă penele una după alta, trecând cu vederea durerile şi chinurile la care o supunea pe Muza.
Trecu un an şi Bărbatul deveni faimos. Îi rămânea o nimica toată până a deveni un Mare Poet. Şi iată că într-o zi intră solemn în birou, ca de obicei se așeză comod în fotoliu, întinse mâna ca să smulgă o pană din aripa Muzei… Când, deodată observă, că în aripi nu mai rămăsăse nicio pană.
Unde-s penele?!, spuse bărbatul deranjat. – Cum să-mi creez capodoperele?
Iartă-mă, i-a răspuns Muza cu tristeţe şi, justificându-se, a adăugat, şi eu am avut de suferit. Nu mai am aripi şi nu pot zbura.
Nu am aripi! Nu pot zbura!, o măimuţări Bărbatul pe un ton răutăcios: „Nu ai aripi, zboară pe mătură!”
Şi Cerurile l-au auzit pe Bărbat.
Şi din acea zi, în casa lui, prietena cândva grijulie şi gospodină pricepută, zboară pe mătură.