Cel mai des prin suferință. Atunci când sufletul tău e rănit și plânge (chiar dacă buzele zâmbesc), ești tentată să blamezi durerea, ești gata să faci orice, numai ca această suferință să înceteze odată. Îți vine s-o iei pe jos până la hotarul țării sau până la hotarul durerii, numai să înceteze. Te trece gândul să te ascunzi de ea într-o mănăstire sau să cobori într-o fântână din care să poți vedea doar o pată de cer. Da, durerea e sfâșietoare. Te rupe, te arde.
Și totuși, oricât de ciudat ar suna, e inevitabilă, se poate spune că e chiar necesară. Pentru că te transformă. Durerea este focul alchimic care transformă piatra în aur. Cele mai frumoase opere de artă, cele mai inspirate cărți, cele mai minunate lucruri se întâmplă după ce sufletul trece printr-o perioadă grea, de suferință. Se zice că cea mai mare durere prin care trece omul, este momentul nașterii. Dar este și momentul în care primești viață și începi să respiri. Se pare ca viața și durerea sunt legate una de alta, pâna la un anumit punct.
Amintiți-vă cum ați fost înainte să treceți printr-o tragedie, printr-un accident, printr-o boală, un divorț, o pierdere. Daca nu ați trecut prin așa ceva, aveți nenumărate exemple de femei care au trecut prin astfel de experiențe. Și poate ați observat că din acest foc nu există multe posibilități de a iesi. Fie devii o piatră mai dură, fie te topește, fie te transformă.
Și ceea ce mi se pare incredibil, e că o femeie poate trece prin toate aceste faze. Dacă se împietrește și simte că asta o va face insensibilă, caută soluții să-și păstreze inima intactă. Dacă începe să se topească, să devină apatică și depresivă și simte că asta o va distruge, caută soluții să-și umple viața cu activități și începe să creeze ceva nou. Femeia caută căi să se transforme, să se regăsească, să respire și să trăiasacă. Pentru că ea este sursă de viață, creatoare de viață si nu se va lăsa distrusă. Va suferi cumplit, dar va găsi calea spre sine. Se va regăsi și se va transforma.
 |
RăspundeRedirecționează
|