Sunt atât de frumoase cu privirea lor senină, cu ochii larg deschiși, puțin mirați. Uneori debordează de bucurie, alteori de tristețe, stările lor oscilează atât de repede încât noi, mamele, nu reușim să ne adaptăm la starea lor de fericire, că s-a și schimbat în una de tragedie. Cam așa sunt fetele ce se apropie de vârsta de 18 ani. Așa am fost și noi, unele rebele și luptătoare, altele timide și neîncrezute, dar practic toate confuze. Nu se obișnuia pe vremea noastră să-ți discuți problemele cu mama. Pur și simplu, majoritatea fetelor preluau inconștient modelul de comportament al mamei și își construiau relațiile și viața după acest model.
Știu că multe femei vor zice “Nu, eu nu am facut ca mama”, dar dacă vă gândiți mai bine, veți descoperi că în foarte multe situații v-ați comportat identic. Este aproape imposibil să nu faci la fel ca mama, pentru că ea a fost centrul universului tău și adânc, în inconștient, ți s-a fixat puternic dorința de a fi ca ea. Și nu doar asta, ai preluat de la ea toate emoțiile ( exprimate și neexprimate), toate dorințele ( inclusiv cele mai ascunse), toate convingerile (cu rădăcini din străbunici), toate gândurile ( chiar și cele pe care nu și le-a permis să le gândească). E ca un lanț care se trage din generație în generație. Mamele de fete trebuie să știe că fiicele lor vor absorbi de la ele totul, și bun și rău. Ce va ieși la suprafață depinde deja de multe circumstanțe.
Și fiicele noastre sunt confuze. Chiar dacă sunt mai informate, chiar dacă își discută problemele cu mamele, asta nu le adaugă experiență. Iar la 18 ani, tot ce își doresc, e să capete experiență – să fie independente, să devină femei, să trăiască o poveste de dragoste, să urce pe Everest, să-și facă un tatuaj etc. Și vor totul azi, că mâine va fi prea târziu, vor fi deja bătrâne :). Și noi vrem să le ajutăm, că doar de ce ne numim mame, nu vrem ca ele să sufere, numai nu asta! Noi spunem că am face orice pentru fericirea lor. Și ele ar face orice pentru fericirea noastră, dacă ar ști ce să facă. Dar nu asta este misiunea lor. Misiunea lor e să se facă fericite pe ele, iar noi, dacă vrem să le ajutăm, să ne facem fericite pe noi.
De câte ori femeile uită de ele după ce nasc un copil, iși concentrează toată atenția pe el, iar în timp încep să trăiască prin el, prin grijile și bucuriile lui. Și mai ușor e să faci asta când ai o fiică. Mamele investesc mult în fetele lor, apoi au așteptări mari. Fata trebuie să corespundă, să fie întotdeauna cea mai, cea mai! “Komsomolka, sportsmenka, krasavitsa”. Asta însă le epuizează, le consumă pe fete de mici, iar când ajung la 18 ani trec prin crize de identitate, ele încercând să înțeleagă cine sunt cu adevărat. Pe de altă parte experimentează emoțiile, primele relații, exteriorul li se schimbă, la fel ca și lumea lor interioară. Toate aceste transformări le fac fragile și vulnerabile și ne fac să ne îngrijorăm pentru ele. Totuși ar fi bine să avem mai multă încredere în fetele noastre, să le dăm posibilitatea să-și trăiască propria viață, să-și construiască propria istorie, iar noi să le fim alături când au nevoie. Până la urmă, tot nouă ni se aseamănă, au intuiție feminină și vor reuși, în măsura în care le vom lăsa, să fie cine s-au născut, să fie femei.
Fetita mea inca e mica dar vreau deacum sa stiu cu ce pot so ajut pe fica mea cu ce pot so ajut cind este la gradinita sau cind va ajunge vemea de scoala trebue sa ma ingormez de mai cu vreme sa stiu multe si inca mai multe so invat pe ea
Un subiect parcă și cunoscut, și simplu, dar pînă la urmă destul de dificil. De fapt cît nu ne străduim, dar ne învățăm copiii nu ceea ce vrem, nu ceea ce știm, dar ceea ce suntem! Foarte frumos spus – dacă vom avea grijă de cine și cum suntem, să fim fericite, să trăim viața așa cum ne-am dori s-o trăiască și fiicele noastre… Exemplul propriu funcționează cel mai bine! Din păcate deseori uităm acest lucru. Vă mulțumim pentru diversitatea subiectelor abordate, cu multă dăruire de fiecare dată!