Încearcă să…

10258734_495926407176085_5795500834478262962_o

Zilele trecute scriam despre alegeri, despre frică și alte obstacole care stau în calea deciziilor noastre. Acum vă propun un exercițiu simplu, care sper să vă facă alegerea mai ușoară.

Încearcă să faci alegerile în pași etapizați. Concentrează-te în loc să te agiți și să te consumi că nu știi cum să faci mai bine. Nici o decizie importantă nu se ia în stare de nervi sau panică. Respiră adânc și fă unul din exercițiile de relaxare pe care le găsești la această rubrică (Încearcă să…).

Gândește pozitiv. Chiar dacă alegerea pe care o vei face nu va fi cea mai bună, gândește-te că e calea ta, experiența ta și că vei reuși să depășești orice obstacol va apărea. Orice mișcare e mai bună decât să rămâi ancorat pe loc, dezorientat.

Analizează perspectivele și încearcă să previi riscurile, informându-te. Dacă, de exemplu, planifici să pleci în altă țară, află cît mai multe despre legile de acolo, prețuri, mod de viață, posibilități de adaptare. Ia în considerare mai multe păreri, ascultă mai multe opinii, treci de emoții și lasă rațiunea și informațiile să lucreze.

Pune pe o foaie de hârtie toate argumentele pro și contra. Asta te va ajuta enorm să analizezi la rece ce te poate avantaja în alegerea ta și ce te poate împiedica. Orice punem pe hârtie, ne ajută să ne detașăm puțin și să vedem lucrurile dintr-o parte. Aceasta e partea rațională, cu cât vei putea să te detașezi mai tare, cu atât decizia ta va fi mai bine calculată, iar riscurile mai mici.

Dar nu uita nici de intuiție. Aceasta ne dă cele mai bune răspunsuri când știm să intrăm în contact cu ea. La fel, intuiția face alegeri în favoarea stării noastre de fericire, de aceea înainte să luăm o decizie majoră, trebuie să ne întrebăm dacă pasul pe care îl vom face ne va face mai fericiți sau nu.

Ascultă-i pe toți și fă cum crezi că e mai bine pentru tine. Până la urmă, tu vei fi cel care vei avea de suportat consecințele sau beneficiile alegerii făcute. Chiar dacă nu va fi una favorabilă, are cel puțin două plusuri: cu siguranță vei învăța ceva din asta și nu vei putea învinui pe nimeni că a ales pentru tine. Fă-ți curaj și alege!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *