Despre cum ne irosim viața pe nimicuri

Nu că nimicurile n-ar fi importante. Ba sunt. Nu putem sa ne gândim mereu la lucruri mărețe, nu trăim în munți sau peșteri. Trăim intr-o lume a consumatorilor și asta facem zi de zi, consumăm. Înghițim cu gura, cu ochii, cu urechile. Nu e nimic rău în asta, doar că avem hrană și informație în exces. Mult prea multă. Ne-am obișnuit cu această stare de lucruri și nu mai facem nici o selecție, pur și simplu permitem să ne invadeze viața tot felul de lucruri neimportante, de proastă calitate. „Ești ceea ce mănânci” cred că poate fi parafrazat azi ca „Ești ceea ce consumi”. Și nu este deloc ușor să opui rezistență. Dar măcar să fim conștienți că suntem niște victime ale manipulării tv,  marchetologilor, politicienilor, rețelelor de socializare etc. Măcar din când în când să ne amintim că nu trăim ca să mâncam, ci mâncăm ca să trăim, nu tot ce strălucește este aur și chiar nu avem nevoie de tot ce ni se propune.

Lucrurile care sunt de prisos trebuie scoase afară din casă, din dulap, din frigider și MAI ALES din CAP. Afară – lucruri de nimic, gânduri de nimic, oameni de nimic. Avem o viața si o putem trăi așa cum vrem noi, nu cum ne sugerează fără încetare alții. Si când zic asta, ma refer în primul rând la convingerile care ne-au fost împrumutate de alții, fie chiar și cele împrumutate cu bune intenții. O convingere de nimic este, de exemplu: „nu sunt suficient de bun/bună să fac asta”. Nu exista așa ceva. Toți oamenii sunt buni pentru a face ceva anume. Înlocuiți această convingere cu alta: „sunt foarte bun/bună la asta”. Alegeți orice activitate care vă reușește, chiar dacă vă pare minoră și începeți să credeți în ea. Și tot așa, dacă începeți sa eliminați convingerile nocive una câte una, veți descoperi că viața prinde conturul pe care i-l dați voi, nu televizorul, nu alți oameni.